ALB | SEMI SHOW

ALB | SEMI SHOW

Discutând cu clasa a XI-a articolul lui Titu Maiorescu, „Comediile domnului Caragiale”, am ajuns, inevitabil, la definiția artei, mai precis la relația dintre artă și realitate, dintre obiectul artistic și obiectul comun, dintre vulgar (și în sensul său inițial – acela de popular) și artistic. Definițiile criticului rezonează deja în mintea elevilor cu două gesturi de frondă celebre, anume „Fântâna” lui Marcel Duchamp și „Tabloul întors” al lui Cornelius Gijsbrechts. Dialogând cu aceste opere, am ajuns la întrebarea:

Ce trebuie să facem pentru a transforma un obiect banal, funcțional, în artă?

Unul dintre posibilele răspunsuri se află deja pe peretele din Galeria bibliotecii Elf, lângă amfiteatru.

La vernisaj l-am invitat și pe artistul Flaviu Moldovan, de la Galeria Plankton, pentru că avem nevoie să ne oglindim și în ochii unor artiști ai timpului nostru.

prof. Stanca Szekely-Răfan

Lista de lucrări:

Pajiște din Aiud
Tinnitus
Sunete
Inconștient
Avalanșă
Nirvana
Pană de idei
A fi sau a nu fi
Ce a fost și nu mai este
Zăpadă înainte de a se topi
Început de vis
Lapte de pasăre
Mulțime vidă
Printre nori
La tablă!
A gândi nimic
Oglindă
Viața fără muzică
Ghinion

Leave a Reply