Putem avea acces la sculptura lui Constantin Brâncuși deschizând o carte… cei mai norocoși pot merge într-un muzeu… Și câți dintre noi nu am simțit în acele muzee, tentația de a atinge marmura șlefuită sau bronzul lustruit oglindă pentru a verifica miracolul sculpturii… și de fiecare dată, cuminți și educați, ne-am abținut. Cu toții știm că nu avem voie, că este imposibil să atingi o lucrare de artă într-un muzeu.
Dar cei care văd doar cu mâinile? Au ei oare dreptul de a atinge o sculptura? Au ei oare dreptul de a vedea așa cum doar ei știu? S-a gândit oare cineva la ei? Cei care cunosc opera și gândurile lui Constantin Brâncuși știu răspunsul. Ei știu că maestrul s-a gândit la cei care văd prin atingeri. Chiar mai mult, știm că la un moment dat, Brâncuși și-a obligat publicul să descopere sculptura doar prin simțul tactil, ascunzând-o într-o cutie cu pereți de catifea.
Personal mi-am dorit din tot sufletul să ating măcar una din Măiestrele lui Constantin Brâncuși… iar pentru că acest lucru era imposibil, mi-am dat seama că, pentru ca acest vis să devină realitate, trebuia doar să fac o copie. Și am făcut-o cum am știut mai bine, încercând să mă apropiu cât mai mult posibil de sculptura Maestrului. Am realizat că sculptorul a trebuit să atingă Maiastra de nenumărate ori pentru a verifica ceea ce el numea „linia continuă”, acea linie, acea perfecțiune ce nu poate fi obținută, dar care poate și merită a fi căutată prin gând și prin șlefuire. Acea șlefuire pe care sculptorul o poate verifica doar prin atingere, deoarece văzul nu are acuratețae perceptivă necesară.
Începând cu Brâncuși sculptura a devenit tactilă. Și tocmai faptul că sculpturile sale nu pot fi atinse, m-a determinat să îmi permit sacrilegiul de a face o copie. O copie pentru a fi atinsă, pentru a face accesibil acest privilegiu, celor care doresc această experiență, și mai ales, celor care știu să vadă cu mâinile…
Măiastra închisă în colivie rămâne intangibilă. O a doua Măiastră este liberă, poate fi atinsă atât cu privirea cât și cu mâinile, este așa cum a gândit-o Brâncuși, în zbor, chiar dacă alături există o colivie, una în care nu a rămas prizonieră și a cărei uși nu a fost închisă niciodată. Cea de a treia colivie, goală la rândul ei, închisă cu lacăt, este astfel concepută încât să ne aducă aminte că omul este măsura propriei sale libertăți de a fi, libertate pe care adeseori și-o îngrădește sieși, dar mai ales altora, fără a fi conștient întotdeauna de consecințele acțiunilor sale…
Dan ISTRATE
februarie 2022
